CU GÂNDUL LA MAREA REUNIRE, IULIA SCUTARU CRISTEA A TRECUT HOTARUL VEȘNICIEI

  • Raia ROGAC
Keywords: istorie

Abstract

            Am cunoscut-o când eram la București, într-un schimb de experiență la Agenția Rompres, în anul de grație 1990, în casa inginerului Nicolae Radu Halippa, fiul marelui om politic, delegat și președinte al Sfatului Țării – Pantelimon Halippa, care a votat Unirea Basarabiei cu România în 1918. Nicolae Radu Halippa a fost primul președinte al Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina, fondată la 11 ianuarie 1990, iar la început sediul acesteia se afla în chiar casa inginerului. Iulia Scutaru Cristea a fost membră fondatoare a Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina, filiala București, timp îndelungat și vicepreședinte. Era nelipsită de la evenimentele legate de Basarabia, și dintr-o parte, și de alta a Prutului. Strălucit orator, chiar dacă nu avea o voce puternică, cucerea publicul, oricât de numeros, prin mesajul încărcat de substanță și dragoste patriotică, care întotdeauna răspundea la frământările sufletelor celor prezenți. Voi aminti aici doar de două evenimente: comunicările de la Marea Adunare Națională din 27 august 1991 și de la Adunarea Mișcării Civice Tinerii Moldovei de la Teatrul „Ginta Latină” din 2015, la ultima asigurând tânăra generație că va lupta și nu va pleca la cele veșnice până ei nu vor aduce Basarabia Acasă, la Patria-Mamă. Visul de Duminică (titlul unui amplu interviu) de peste șapte decenii i-a fost Marea Reunire. La 24 ianuarie 2019, de Ziua Unirii Principatelor, cu câteva clipe înainte de trecerea marelui hotar al nemuririi, Iulia Scutaru Cristea a încercat și a reușit să-și amintească Marșul Basarabiei, versurile și melodia. Dovada o anexez mai jos. Am fost întotdeauna impresionată de memoria profundă de enciclopedist a regretatei jurnaliste, traducătoare, publiciste, redactorul de marcă, care a fost și a lăsat urme în arhivele vremii – Iulia Scutaru Cristea.Am cunoscut-o când eram la București, într-un schimb de experiență la Agenția Rompres, în anul de grație 1990, în casa inginerului Nicolae Radu Halippa, fiul marelui om politic, delegat și președinte al Sfatului Țării – Pantelimon Halippa, care a votat Unirea Basarabiei cu România în 1918. Nicolae Radu Halippa a fost primul președinte al Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina, fondată la 11 ianuarie 1990, iar la început sediul acesteia se afla în chiar casa inginerului. Iulia Scutaru Cristea a fost membră fondatoare a Asociației Culturale Pro             Basarabia și Bucovina, filiala București, timp îndelungat și vicepreședinte. Era nelipsită de la evenimentele legate de Basarabia, și dintr-o parte, și de alta a Prutului. Strălucit orator, chiar dacă nu avea o voce puternică, cucerea publicul, oricât de numeros, prin mesajul încărcat de substanță și dragoste patriotică, care întotdeauna răspundea la frământările sufletelor celor prezenți. Voi aminti aici doar de două evenimente: comunicările de la Marea Adunare Națională din 27 august 1991 și de la Adunarea Mișcării Civice Tinerii Moldovei de la Teatrul „Ginta Latină” din 2015, la ultima asigurând tânăra generație că va lupta și nu va pleca la cele veșnice până ei nu vor aduce Basarabia Acasă, la Patria-Mamă. Visul de Duminică (titlul unui amplu interviu) de peste șapte decenii i-a fost Marea Reunire. La 24 ianuarie 2019, de Ziua Unirii Principatelor, cu câteva clipe înainte de trecerea marelui hotar al nemuririi, Iulia Scutaru Cristea a încercat și a reușit să-și amintească Marșul Basarabiei, versurile și melodia. Dovada o anexez mai jos. Am fost întotdeauna impresionată de memoria profundă de enciclopedist a regretatei jurnaliste, traducătoare, publiciste, redactorul de marcă, care a fost și a lăsat urme în arhivele vremii – Iulia Scutaru Cristea.

Downloads

Download data is not yet available.
Published
2020-08-10
How to Cite
ROGAC, R. (2020) “CU GÂNDUL LA MAREA REUNIRE, IULIA SCUTARU CRISTEA A TRECUT HOTARUL VEȘNICIEI”, BIBLIOPOLIS, 72(1), pp. 193-197. Available at: https://ojs.hasdeu.md/index.php/bibliopolis/article/view/494 (Accessed: 21December2024).
Section
In memoriam

Most read articles by the same author(s)

1 2 > >>