IMPRESII DE IARNĂ DESPRE FERICIREA DIN CLEPSIDRĂ A POETEI VICTORIA FONARI
Abstract
Ne pierdem printre cărți pentru a ne regăsi, descoperindu-ne de fiecare dată tot mai frumoși și mai buni. Fiecare nouă „pierdere” este o adâncire care ne apropie tot mai mult pe noi de noi înșine. „Pierdut printre cărți” este cenaclul care se desfășoară periodic la Biblioteca „Ștefan cel Mare”, al cărui coordonator este poetul Nicolae Spătaru. La ședința de miercuri, 6 februarie 2019, a acestui cenaclu, s-a pus în discuție o apariție literară recentă, apreciată de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Filiala Chișinău, drept „Cartea anului 2018”.