CIOBURI DE AMINTIRI DINTR-O COPILĂRIE DE STICLĂ

Abstract

            Tatiana Țîbuleac are în romanul său Grădina de sticlă, apărut anul trecut, o frază narativă aparte. Propozițiile sunt scurte, austere, lăsând pe spațiul paginii impresia de urme pe care le lasă ghearele unei feline tensionate. Sunt expresiile unei ființe cu nervii arcuiți, oscilând între sentimentele de recunoaștere și revoltă, între necesitatea de a spune și a tăinui. Ezitarea dictează o configurație aparte în plan simbolic, reprezentând un spectru larg de probleme. Romanul suprapune două destine modelate de traiul în URSS – al unui copil orfan lăsat în bătaia cumplitelor vremi și al unei comunități cu temeliile fragile, ca de sticlă.