HONORÉ DE BALZAC, FRESCA UNEI EPOCI

Abstract

              Ca și personajul său Eugène de Rastignac din romanul Moș Goriot, pe la 1814, Honoré de Balzac (1799 – 1850) stă ferm să cucerească Parisul. Tânărul provincial, student la Drept, nu-și mai face planuri legate de cariera juridică, ci aspiră – nici mai mult, nici mai puțin – la gloria literară. Entuziasmat de succesul scriitorilor romantici, viitorul părinte al romanului realist îi scria surorii sale: „Trebuie să debutez cu o capodoperă sau îmi frâng gâtul”. Primele nereușite (drama Cromwell, 1821, și romanul Moștenitoarea de Birague, 1822) ar îndoi elanul oricui, nu însă și pe al lui Balzac, care își caută cu îndărătnicie destinul visat. Continuă insistent să scrie și să publice, mai întâi semnând cu pseudonimele Lord R’hoone și Horace de Saint-Aubin, apoi cu numele său. Apar consecutiv romanele Șuanii și Fiziologia căsătoriei, care îi aduc laolaltă succesul și scandalul. Anul 1829 anunță un punct al carierei de bun augur – Balzac este chemat la publicația „La Mode” și i se solicită colaborarea la diverse reviste. Are treizeci de ani și muncește inimaginabil, după un program extenuant, de la miezul nopții până la șase seara, într- o mansardă rece și ostilă. Scrisul îl ridica deasupra determinărilor, constrângerilor și limitelor constitutive existenței sociale. În numai douăzeci de ani, Balzac înregistrează nouăzeci de romane1 și nuvele, treizeci de povestiri și cinci piese de teatru.