IMAGINEA ESTE UN CAPITAL AFLAT ÎN SLUJBA BIBLIOTECII

  • Lidia KULIKOVSKI
Keywords: Echipa HASDEU, Imaginea bibliotecii

Abstract

         Bibliotecile simt astăzi, mai presant decât în trecut, nevoia de o imagine bună, de o imagine puternică. O lume care se schimbă clipă de clipă şi lasă mult mai puţin teren instituţiei bibliotecare, reclamă un demers mai riguros de definire a imaginii, necesită dotarea bibliotecii cu un sens colectiv de comunicare şi consolidare a imaginii în comunitate.
Crearea imaginii este un demers dificil şi solicitant. Demersul incumbă o angajare responsabilă instituţională, solicită creativitate, inovativitate şi, nu în ultimul rând, pasiune.                Angajaţii  BM în 2009 nu au fost simpli transmiţători de imagine, au fost într-adevăr creatori şi strategi ai imaginii instituţionale.
            Noi, Echipa HASDEU, trecuţi prin două strategii de imagine, ştim şi preţuim forţa imaginii noastre, o utilizăm ca instrument de evaluare şi control al evoluţiei organizaţionale. Din aceste considerente am salutat şi susţinut iniţiativa Ministerului Culturii, implicându-ne cu toate forţele, responsabilitatea, competenţa profesională în acest proiect de promovare a imaginii, considerând-o provocarea anului 2009 şi o impresionantă oportunitate de comunicare corporativă a imaginii BM. Asumându-ne participarea la acest concurs, am legitimat-o, integrând-o în actul managerial organizaţional.

Downloads

Download data is not yet available.
Published
2020-07-01
How to Cite
KULIKOVSKI, L. (2020) “IMAGINEA ESTE UN CAPITAL AFLAT ÎN SLUJBA BIBLIOTECII”, BIBLIOPOLIS, 33(1), pp. 11-13. Available at: https://ojs.hasdeu.md/index.php/bibliopolis/article/view/295 (Accessed: 25November2024).
Section
Teorie și Practică