„CE MARE E FERICIREA DE A TE DESCOPERI, LA TIMP!”

Un interviu cu filosoful și poetul Grigore Vasilescu

  • Grigore Vasilescu

Abstract

          Înainte de a da curs interviului, m-am gândit că acesta ar putea fi întregit cu un scurt CV, pe care protagonistul nostru ni l-a pus cu amabilitate la dispoziție. Născut la 20 ianuarie 1951, în or. Orhei. Doctor habilitat în filosofie, profesor universitar, Departamentul Relații Internaționale, Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative, Universitatea de Stat din Moldova, profesor Jean Monnet în integrare politică europeană, director al Centrului de Studii Europene, Universitatea de Stat din Moldova. În perioada 1974-1996 a activat la AȘM în calitate de cercetător științific principal, iar între anii 1996-2001 la Universitatea Agrară de Stat din Moldova pe post de șef al Catedrei de științe socio-umane. A fost preocupat îndeosebi de problemele filosofiei, esteticii, eticii, logicii, efectuând cercetări în aceste domenii și susținând cursuri universitare la diferite instituții superioare și medii speciale de învățământ din republică. A publicat în această perioadă peste 80 de lucrări științifice, inclusiv monografiile: Dezvoltarea cultural-estetică a omului (Chișinău, Editura „Știința”, 1985); Tendința spre frumos și frumusețea tendințelor (Chișinău, Editura „Cartea moldovenească”, 1987); Portretul estetic al tineretului (Chișinău, Editura „Știința”, 1988).

Downloads

Download data is not yet available.
Published
2020-08-10
How to Cite
Vasilescu, G. (2020) “„CE MARE E FERICIREA DE A TE DESCOPERI, LA TIMP!”: Un interviu cu filosoful și poetul Grigore Vasilescu”, BIBLIOPOLIS, 72(1), pp. 136-144. Available at: https://ojs.hasdeu.md/index.php/bibliopolis/article/view/478 (Accessed: 24November2024).
Section
Dialoguri magistrale