UN GHID SPIRITUAL DE NĂDEJDE IN LABIRINTUL LITERAR

  • Sergiu COGUT, student, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă"

Аннотация

     Un mare poet al secolului al XX-lea, Ezra Pound, definea literatura drept „ştirile ce nu îmbătrânesc". Am ales această definiţie-metaforă, deoarece cred că ilustrează perfect importanţa fenomenului literar-cultural în evoluţia şi perfecţionarea societăţii umane. Astfel, orice om ce se consideră cât de cât elevat, capabil de a face dovada unei inteligenţe dezvoltate îşi asumă şi un mare grad de sensibilitate faţă de procesul literar care, de-a lungul secolelor, a stat la baza ascensiunii spirituale a omenirii. Iar această sensibilitate, această pasiune pentru literatură trebuie să fie şi este, în mare parte, cultivată începând cu vârsta preşcolară şi terminând cu clasele liceale şi studiile universitare. La început, elevul face cunoştinţă cu tezaurul literar al poporului căruia aparţine, iar apoi, după cum e şi firesc, îşi lărgeşte orizontul spiritual şi începe fascinanta promenadă prin uriaşa „grădină publică a literaturii universale", iar un ghid de nădejde în această excursie eabsolut necesar pentru a-l feri pe tânărul călător de pericolul de a se rătăci pe nenumăratele alei ale necuprinsei grădini literare. Un astfel de ghid este şi manualul de literatură universală apărut anul acesta la editura Litera, primul de acest fel din Republica Moldova* Este destinat claselor liceale cu profil umanistic, dar, prin cantitatea informaţiei şi caracterul său cât se poate de exhaustiv, este un instrument de lucru destul de util şi pentru studenţii de la facultăţile de Litere, pentru profesorii de literatură din licee şi chiar pentru cei din universităţi, în general pentru toţi cei
pasionaţi de nesecata comoară literară. Autorul ambiţiosului proiect este domnul Sergiu Pavlicenco, doctor habilitat, profesor universitar, şeful Catedrei de literatură universală a facultăţii de limbi şi literaturi străine a USM.

Скачивания

Данные скачивания пока недоступны.
Опубликован
2021-05-15
Как цитировать
COGUT, student, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă", S. (2021) «UN GHID SPIRITUAL DE NĂDEJDE IN LABIRINTUL LITERAR», BIBLIOPOLIS, 20(4), сс. 89-91. доступно на: https://ojs.hasdeu.md/index.php/bibliopolis/article/view/659 (просмотрено: 14ноябрь2024).
Раздел
Recenzii și consemnări