Valentin Mândâcanu și manifestul unei generații de basarabeni

dr. hab. Elena Ungureanu

  • admin admin

Аннотация

Valentin Mândâcanu a fost un reputat lingvist, traducător și publicist din Republica Moldova, unul dintre semnatarii Declarației de Independență, din 27 august 1991, a republicii care s-a desprins din strânsoarea Uniunii Sovietice. Autor a mai multe publicații de referință, dintre care impactul sociocultural cel mai mare l-a avut volumul Cuvântul potrivit la locul potrivit (1987). Poate fi numit luptătorul nr. 1 pentru denumirea corectă a limbii (română, nu „moldovenească”) și revenirea la alfabetul latin, din momentul când, în 1988, cu un curaj ieșit din comun, a publicat în revista Nistru (1988, nr. 4) istoricul eseu Veșmântul ființei noastre. Acesta s-a dovedit a fi un adevărat manifest în procesul de deșteptare națională a basarabenilor, declanșând lupta lor pentru revenirea la grafia latină, eliminând grafia chirilică din uz, proces care a culminat la 31 august 1989 cu Marea Adunare Națională. Sub presiunea societății deșteptate parlamentul de atunci este obligat să schimbe radical legislația lingvistică. Deși progresistă pentru acele vremuri, acea legislație a rămas intactă pană în prezent, moment pentru care societatea ar avea nevoie de un alt vizionar de talia lui Valentin Mândâcanu.

Скачивания

Данные скачивания пока недоступны.
Опубликован
2023-06-05
Как цитировать
admin, admin (2023) «Valentin Mândâcanu și manifestul unei generații de basarabeni: dr. hab. Elena Ungureanu», BIBLIOPOLIS, 87(4), сс. 7-34. доступно на: https://ojs.hasdeu.md/index.php/bibliopolis/article/view/957 (просмотрено: 23ноябрь2024).
Раздел
Studii și Cercetări