CARTEA EXPUSĂ, CARTEA (NE)PREMIATĂ

  • Vlad POHILĂ
Keywords: Carte, literatură, Biblioteca Municipală

Abstract

              Lucru bine știut, chiar dacă nu și pe merit elucidat: o carte are cîteva vieţi… Prima este faza de manuscris, strîns legată de etapa conceperii, gîndirii, pre-elaborării ei. A doua fază a existenţei sale cartea o cunoaște, credem, în procesul de pregătire a manuscrisului pentru tipar (sau, în limbaj modern: în procesul de postare pe internet!...). A treia fază sau etapă include tipărirea, editarea, apariţia însăși a volumului, respectiv, păstrarea lui în formulă electronică. În fond, abia de aici putem vorbi despre adevărata viaţă a cărţii și nu e de mirare că tocmai acest segment al existenţei tipăriturilor / variantelor electronice este cel mai luat în seamă. Puţini au scris despre fazele anterioare ale vieţii cărţii, chiar dacă avem și adevărate capodopere ale unei rarisime specii literare, numită convenţional „romanul unui roman”. A se vedea, ca exemplu edifi cator, Thomas Mann (1875-1955), laureat al Premiului Nobel pe anul 1929, autor și al unui „roman al romanului” Doctor Faustus. Și Caietele lui Albert Camus (1913-1960), alt laureat al Premiului Nobel (în 1957) ne edifi că în privinţa mecanismului pus în funcţiune pentru scrierea unor nuvele, piese dramatice și romane. A lăsat „un roman al altui roman” și cehul Václav Řezáč (1901-1956), un maestru uitat al prozei psihologice (poate și de aceea că cele patru romane din această categorie, scrise pînă la 1945, au fost „eclipsate” de alte cîteva, ulterioare, de după război, elaborate în maniera „realismului socialist”…). Vom aminti, din literatura noastră, Caietele „Principelui”, I-VI, de Eugen Barbu (1924-1993), publicate în perioada 1972- 1981, inclusiv ca o replică la acuzaţiile de plagiat emise în legătură cu romanul Principele, tipărit în 1969.

Downloads

Download data is not yet available.
Published
2020-06-15
How to Cite
POHILĂ, V. (2020) “CARTEA EXPUSĂ, CARTEA (NE)PREMIATĂ”, BIBLIOPOLIS, 49(3), pp. 8-12. Available at: https://ojs.hasdeu.md/index.php/bibliopolis/article/view/155 (Accessed: 14November2024).
Section
Editorial