O PICĂTURĂ ÎN MAREA INFORMAŢIONALĂ...

Abstract

                Încercarea de a afla, oricît de aproximativ, cîte publicaţii periodice de biblioteconomie şi ştiinţe ale informării se editează în lume, este din start sortită eşecului. Din simplul motiv că nu putem găsi asemenea statistici, sau dacă o fi fiind, acestea nu se pun la dispoziţia publică. Există, desigur, şi unele dificultăţi „tehnice” în acest sens. Ce poate fi calificată, necondiţionat, ca publicaţie în domeniul ce ne interesează? Doar cele ce îşi enunţă apartenenţa în subtitlu? Ce ne facem cu publicaţiile cu apariţii nesigure – efemere sau întîmplătoare, ocazionale? Unde, în ce compartiment, plasăm periodicele aflate „la frontieră”, între bibliologie şi alte ştiinţe îngemănate?

              Dacă admitem că în lume există ceva peste 200 de state mai mult sau mai puţin „serioase”, stabile din punct de vedere politic, economic şi cultural, e de presupus că publicaţii periodice din cele care ne interesează trebuie să fie ca minimum 150, la nivel naţional, de stat. Luînd în calcul experienţa României, unde asemenea reviste apar relativ multe – poate nu în fiecare din cele 41 de judeţe, dar cu certitudine în jumătate din numărul acestora – e de presupus că în ţările cu un grad avansat de stabilitate politico-economică şi cu tradiţii în activitatea bibliotecară (Franţa, Germania, Marea Britanie, SUA, Italia, Spania, Rusia...), publicaţii de biblioteconomie şi ştiinţe ale informării trebuie să fie deja de ordinea sutelor, indiferent de formulă – buletin, revistă, ziar. Dacă mai punem la socoteală şi publicaţiile în format electronic, apoi, numărul acestora s-ar putea ridica la o mie, posibil chiar la cîteva mii. Ne vom referi doar la revistele în format tradiţional, limitîndu-ne şi spaţiul de analiză: „casa noastră”, Republica Moldova.